„Acum momentul nu e PROPICE”. Intenția lui Traian Băsescu de a cere CETĂȚENIA altei țări, în stand-by

„Acum momentul nu e PROPICE. Intenția lui Traian Băsescu de a cere CETĂȚENIA altei țări, în stand-by
Publicat: 02/04/2015, 19:23

„Anterior am declarat că, în prima vizită efectuată la Chișinău, în calitate de fost președinte, voi solicita să primesc cetățenia moldovenească. Nu am făcut-o fiindcă situația politică din Moldova nu este propice pentru așa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetățean al Republicii Moldova”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, aflat în vizită la Chișinău, joi și vineri, la invitația președintelui Nicolae Timofti, relatează Unimedia.

La rândul său, președintele Nicolae Timofti a precizat că nu crede că ar fi o problemă acordarea cetățeniei.

„Având în vedere că dumneavoastră ați oferit la mulți cetățeni moldoveni cetățenia română, cred că nu este o problemă ca noi să vă acordăm cetățenia Republicii Moldova”, a afirmat Timofti.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost decorat, joi, de președintele Nicolae Timofti cu Ordinul „Ștefan cel Mare”, decorația militară supremă a R. Moldova.

Distincția i-a fost acordată „în semn de profundă gratitudine pentru contribuția sa deosebită la promovarea stabilității, securității și democrației în regiune și pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de formare a cadrelor din domeniile apărării, securității și asigurării ordinii publice”.

„Am fost timp de 10 ani un președinte al României care a avut R. Moldova în suflet. Am considerat întotdeauna că suntem un popor, o națiune în două state independente. Prima vizită în calitate de președinte al României am făcut-o la Chișinău în 2005. În calitate de fost președinte, tot la Chișinău am venit mai întâi. Este pentru mine o onoare să fiu la Chișinău să primesc ordinul «Ștefan cel Mare». Personal am fost onorat de Republica Moldova cum nu a fost onorat niciun politician din România și poate chiar din R. Moldova. Este un semn de respect pe care R. Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect și dragoste pentru Republica Moldova și cetățenii acesteia”, a declarat Traian Băsescu, la ceremonia de decorare.

Pe 18 iulie 2013, Traian Băsescu declara, într-un interviu acordat ProTV Chișinău în urma unei vizite făcute în Republica Moldova, că după ce își va termina mandatul de președinte al României va cere, „poate”, cetățenia moldovenească, în semn de respect și dragoste pentru R. Moldova și oamenii ei.

O săptămână mai târziu, Traian Băsescu spunea că este decis „categoric” să ceară cetățenia Republicii Moldova, menționând că și-ar dori ca românii să trăiască într-o singură țară și adăugând: „Dacă acum nu putem avea cetățenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.

Întrebat dacă este decis să ceară cetățenie moldovenească, Băsescu a răspuns: „Da, categoric. E o chestiune sentimentală. Eu mi-aș dori ca românii să trăiască într-o singură țară, să aibă o singură cetățenie. Dacă mi-o vor da, după ce îmi termin mandatul, m-aș bucura să fiu și cetățean al R. Moldova: ar exprima ce simt. Dacă acum nu putem avea cetățenie română pe ambele maluri ale Prutului, măcar să le am pe amândouă”.

Întrebat joi într-un interviu acordat Radio Europa Liberă, câtă încărcătură simbolică ar avea faptul că Traian Băsescu „va fi și deținătorul cetățeniei Republicii Moldova”, ambasadorul Marius Lazurca a declarat: „Cred că la această întrebare ar trebui să răspundă, și o vor face fără îndoială mai bine decât mine, două persoane foarte importante pentru acest eveniment cu, într-adevăr, multă încărcătură simbolică. Întâi de toate președintele Timofti, care printr-un gest suveran de generozitate, va acorda această cetățenie, în al doilea rând, sigur președintele Băsescu, care, cum se știe, și-a dorit mult această cetățenie. Dacă ar fi să fac un comentariu de cetățean, nu de ambasador, cu privire la acest lucru, cred că e un lucru frumos acesta, de a ne acorda reciproc cetățenia, e un gest care, prin simbolistica lui, cimentează încă mai mult raporturile deja foarte solide și foarte calde dintre noi”.

Întrebat dacă și el ar vrea să obțină cetățenia R. Moldova, ambasadorul a spus: „Fără îndoială cetățeanul Marius Lazurca își dorește aceasta. Ambasadorul Lazurca a trebuit să constate că există probleme de incompatibilitate între exigențele profesionale pe care și le-a asumat și problema dublei cetățenii”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună